Grădinița i-Kids Garden urmează curriculumul național pentru educația timpurie, iar programul educațional este conceput în conformitate cu Normele Metodologice ale Ministerului Educației. Acesta are la bază o abordare holistică, care susține dezvoltarea armonioasă a copilului în cele cinci domenii fundamentale: dezvoltarea fizică, sănătatea și igiena personală, dezvoltarea socio-emoțională, dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii, dezvoltarea limbajului și a comunicării, precum și formarea capacităților și atitudinilor de învățare.

În completarea acestui parcurs educațional, Grădinița i-Kids Garden oferă o gamă variată de cursuri și activități suplimentare, incluse în taxa lunară, menite să extindă experiențele de învățare și să susțină dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil. Acestea stimulează curiozitatea, explorarea intereselor și consolidarea încrederii în sine.

De ce să alegi programul nostru educational?

  • Curs Limba Engleză intensiv (începând cu vârstă de 3-4 ani)

  • Curs de Dans în parteneriat cu Alina Petre, antrenor in cadrul Academiei de dans Mihai Petre (începând cu vârstă de 4-5 ani).

  • Curs de Dezvoltare Personală prin Metoda Feuerstein – Programul de Îmbogățire Instrumentală (FIE) – (începând cu vârstă de 4-5 ani)

  • Ateliere de pictură, creație și bricolaj, cu frecvență de două ori pe săptămână (începând cu vârstă de 1.6 – 3 ani)

  • Pregătirea pentru școală (începând cu vârstă de 5-6 ani)

Astfel, programul nostru stimulează toate dimensiunile inteligenței – de la logică și limbaj, la creativitate, emoții și mișcare.

Prin îmbinarea jocului cu învățarea, copiii sunt încurajați să exploreze, să pună întrebări și să își construiască încrederea în propriile abilități.

GRUPE de studiu

GRUPA MINI

1,6 LUNI – 3 ANI

GRUPA MICĂ

3 – 4 ANI

GRUPA MIJLOCIE

4 – 5 ANI

GRUPA MARE

5 -6 ANI

SPAȚIUL

6

săli de clasă

SALĂ DE MESE

ÎN CURÂND
ȘI bucătărie
proprie

Grupuri
sanitare

gândite special pentru
confortul și siguranța copiiilor

Loc de
joacă
exterior

Cabinet
medical
& izolator

Cabinet

de psihologie
și consiliere

Mobilier
adaptat

O varietate de

materiale
educative
& jucării

ECHIPĂ EDUCAȚIONALĂ DEDICATĂ

Mariana Dutu

Mariana Duțu
Director & Psiholog

Antheea Maria Luca

Antheea Maria Luca
Educatoare

Silvia Maria Bombarascu

Silvia Maria Bombărascu
Educatoare

Tifany Maria Macarie

Tifany Maria Macarie
Educatoare

Liliana Banica

Liliana Banica
Profesor Educație Timpurie

Luminita Lacramioara Teodorescu

Luminița Lăcrămioara Teodorescu
Profesor Educație Timpurie

Adina Mihaela Luca

Adina Mihaela Luca
Asistentă Medicală

Marinele Oana Stoica

Marinele Oana Stoica
Personal de Îngrijire

Educatoare cu experiență în învățământul preșcolar

Colaboratori specializați în domenii precum dans, dezvoltare personală, limbi străine, (ce contribuie la o educație diversificată și echilibrată)

Parteneriat permanent cu școala, care facilitează tranziția lină de la grădiniță la învățământul primar